Categorii
Fără categorie

Stabilirea unui program de vizitare a minorului. Spete relevante (2)

Într-o speță, tatăl-reclamant a arătat că solicită extinderea programului de legături personale pentru a se putea apropia mai mult de minor, pentru a se ocupa îndeaproape de toate nevoile acestuia, având în vedere că minorul a înaintat în vârstă și este autonom.

Instanța constată că în cauza de față a intervenit o schimbare a împrejurărilor avute în vedere la momentul pronunțării sentinței civile nr.2—-/——-2015, astfel că se impune extinderea programului de vizită în perioada verii de la cele două săptămâni stabilite atunci când minorul avea doi ani, la o lună de zile, activitățile în care poate fi antrenat la această vârstă fiind mult mai multe.

Mama a solicitat modificarea programului de vizitare a minorului prin eliminarea din program a posibilității reclamantului-pârât de a lua minorul miercurea în fiecare săptămână, între orele 17.00-20.00, întrucât programul zilei de miercuri îl afectează pe minor, acesta vine obosit și bulversat după programul cu tatăl său.

Instanța a reținut că de la momentul desfacerii căsătoriei au trecut aproximativ 4 ani, minorul având în prezent 5 ani și jumătate și urmează cursurile unei unități preșcolare, astfel încât apreciază că se impune stabilirea unui program adaptat nevoilor actuale ale minorului, un program pentru valorificarea optimă a dreptului minorului de a menține relații personale cu tatăl său, astfel încât cei doi să aibă posibilitatea de a petrece, atunci când este posibil, mai mult timp împreună.

De asemenea, instanța apreciază că se impune eliminarea din programul anterior a zilei de miercuri, având în vedere că în prezent minorul urmează cursurile unei unități preșcolare cu program 08.00-18.00, iar luarea minorului de la programul preșcolar nu ar fi în interesul acestuia.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile – minori și familie privind pe reclamantul-pârât G_______ M_____-R_____ și pe pârâta-reclamantă A________ V______-C_______, având ca obiect stabilire program vizitare minor.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 06.12.2018, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.12.2018, respectiv la data de 07.01.2019, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA, deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la data de 23.02.2018, reclamantul G_______ M_____-R_____ a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta A________ V______-C_______, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună modificarea programului de legături personale cu minorul G_______ T____-I___, născut la data de 03.07.2013, stabilit prin sentința civilă nr. 2—–/——-2015 pronunțată în dosarul nr. xxxxx/302/2014 de Judecătoria sectorului 5 București, în sensul extinderii, astfel: în prima,  doua și  patra săptămână din fiecare lună, de vineri ora 17.00 până duminică ora 20.00, cu luarea și aducerea minorului de la domiciliul mamei, respectiv locuința copilului; în fiecare miercuri a fiecărei săptămâni, începând cu ora 17.00, cu luarea acestuia de la domiciliul mamei, respectiv locuința acestuia, până la ora 21.00, cu luarea acestuia de la domiciliul mamei, respectiv locuința acestuia; în perioada vacanței de vară, în perioada 20 iunie până la 1 iulie, între 1 august și 1 septembrie, cu luarea minorului  de la domiciliul mamei, respectiv locuința acestuia, la ora 17.00 și cu aducerea minorului la domiciliul mamei, respectiv locuința acestuia, la sfârșitul perioadei de vizită, la ora 20.00; în timpul vacanței de iarnă și a vacanței inters emestriale, în funcție de durata acestora, prima jumătate din aceste vacanțe începând cu prima zi a vacanțelor, ora 17.00, cu luarea de la domiciliul mamei și aducerea minorului la domiciliul mamei, respectiv locuința copilului, la sfârșitul perioadei, la ora 20.00; în perioada sărbătorilor de iarnă, în anii impari, din ziua de Ajun, ora 17.00, până a treia zi de C______ la ora 20.00, cu luarea și aducerea minorului la domiciliul mamei, respectiv locuința minorului, iar în anii pari, din data de 30 decembrie ora 17.00 până în data de 2 ianuarie, ora 20.00, cu luarea și aducerea minorului la domiciliul mamei; în p e rioada sărbătorilor de Paști, în anii pari, din ziua de Ajun, ora 17.00, până a treia zi de Paști, ora 20.00, cu luarea și aducerea minorului la domiciliul mamei, respectiv locuința minorului; de ziua de naștere a tatălui, 17 iunie, între ora 17.00-20.00, în p e rioada când minorul se află în grija mamei, cu dreptul tatălui de a lua și de a aduce minorul la locuința acestuia la sfârșitul prog r amului; la data de naștere a minorului, 3 iulie, dreptul de a participa la aniversarea zilei de naștere, indiferent de locația celebrării acesteia, în perioada în care minorul se află în grija mamei. Reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că solicită extinderea programului de legături personale pentru a se putea apropia mai mult de minor, pentru a se ocupa îndeaproape de toate nevoile ace stuia, având în vedere că minorul a înaintat în vârstă și este autonom. A solicitat instanței să aibă în vedere că a respectat cu strictețe programul de vizitare, că achită taxa la grădinița copilului, îi cumpără haine, jucării, merge în concediu cu acesta, iar suplimentar achită pensia de întreținere lunar. A arătat reclamantul că are o are cu minorul o relație tată-fiu foarte armonioasă și strâns legată afectiv. A mai arătat reclamantul că în intervalul de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate cu privire la minor, a întâmpinat mari dificultăți cu pârâta, în sensul de a-i permite exercitarea programului de legături personale cu minorul. A arătat reclamantul că a respectat programul de vizită, însă pârâta în mod repetat i-a blocat dreptul de a vedea minorul, iar reclamantul apreciază că minorul.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 401, art. 400 C.Civ., Legea nr. 272/2004.

În dovedirea  solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, care au fost atașate, a probei cu interogatoriu, a probei testimoniale, ancheta socială.

La data de 01.03.2018, reclamantul a depus la dosar o precizare, arătând că înțelege să îndrepte eroare de tehnoredactare strecurată în programul de vizitare pentru ziua de miercuri, corect fiind în fiecare miercuri a fiecărei săptămâni începând cu ora 15.30, cu luarea acestuia de la domiciliul mamei, respectiv locuința acestuia, până la ora 21.00, cu aducerea minorului la domiciliul mamei, respectiv locuința acestuia.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare și cererea reconvențională. Pe calea întâmpinării, a solicitat respingerea cererii formulată de reclamant, arătând că reclamantul solicită o modificare radicală și total neadecvată pentru minor. În ceea ce privește solicitarea ca minorul să beneficieze 3 sfârșituri de săptămână de prezența tatălui și doar un sfârșit de săptămână de prezența mamei, a arătat pârâta că aceasta nu este în interesul minorului. Totodată, pârâta a apreciat că solicitarea reclamantului, de luare a minorului miercurea de la ora 15.30 în loc de 17.00 și aducerea sa la domiciliul mamei la ora 21.00 în loc de ora 20.00 este nepotrivită în programul existent actual, apreciind că programul de legături personale cu minorul în ceea ce privește ziua de miercuri este inadecvat nevoilor minorului, solicitând astfel modificarea acestuia.

Referitor la solicitarea de modificare a programului pentru perioada vacanței de vară, a apreciat pârâta că aceasta este nefondată, reclamantul n eputând sta cu minorul î n perioada solicitată. A arătat pârâta că este de acord cu modificarea programului pe perioada vacanței de vară, respectiv cu 10 zile consecutive în luna iulie și 10 zile consecutive în luna august, însă cu condiția ca reclamantul să fie în concediu în aceste perioade și să o anunțe în luna mai cel mai târziu perioadele de concediu aferente celor 20 de zile anterior menționate. În ceea ce privește vacanța de iarnă, pârâta a arătat că este de acord cu modificarea programului, în sensul ca minorul să poată fi luat de tatăl său în prima săptămână  de vacanță (dar nu mai mult de 1/3) din durata vacanței de iarnă), cu luare de la domiciliul acestuia la ora 17.00 și aducerea minorului la domiciliu la ora 19.00.

În ceea ce privește solicitarea reclamantului, de modificare a orelor de aducere a minorului din ora 17.00 în 20.00, a apreciat pârâta că nu este benefică minorului, solicitând astfel respingerea acesteia. Totodată, a arătat pârâta că nu se opune ca minorul să fie adus în data de 2 ianuarie în loc de 1 ianuarie. A mai arătat pârâta că modificarea solicitată cu privire la dreptul ambilor părinți de a participa la aniversarea zilei de naștere a minorului, indiferent de locația celebrării acesteia, în perioada în care minorul se află în grija celuilalt părinte nu își are rostul, în condițiile în care programul actual permite acest lucru.

A arătat pârâta că reclamantul nu i-a solicitat niciodată modificarea de comun acord a programului actual și nici nu a discutat cu aceasta despre acest lucru.

Pe calea cererii reconvenționale, pârâta-reclamantă a solicitat modificarea programului de vizitare a minorului prin eliminarea din program a posibilității reclamantului-pârât de a lua minorul miercurea în fiecare săptămână, între orele 17.00-20.00, întrucât programul zilei de miercuri îl afectează pe minor, acesta vine obosit și bulversat după programul cu tatăl său. A apreciat pârâta-reclamantă că nu este în interesul minorului să aibă un program care să îi perturbe viața și activitățile săptămânale, iar programul sfârșitului de săptămână este mai mult decât suficient atât pentru minor, cât și pentru reclamant-pârât. Pârâta-reclamantă a solicitat și obligarea reclamantului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm. și art. 209 C.pr.civ., art. 401-404 C.Civ.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, care au fost atașate, a probei cu raportul de anchetă psihosocială și a probei testimoniale.

La data de 31.05.2018, reclamantul-pârât a depus răspuns la întâmpinare, solicitând instanței admiterea cererii principale și respingerea susținerilor pârâtei-reclamante din întâmpinare ca fiind netemeinice și nelegale.

A arătat reclamantul-pârât că toate zilele de vizită, cu excepția zilei de miercuri, se finalizează în ziua de duminică și în vacanță, astfel că nu influențează negativ programul copilului. De asemenea, programul de vară extins l-a solicitat pentru a avea legături personale cu copilul adecvate vârstei, pentru a putea contribui la educarea acestuia, la supravegherea lui din toate punctele de vedere, educațional, medical pentru o dezvoltarea armonioasă. A mai arătat reclamantul-pârât că pârâta-reclamantă încalcă autoritatea părintească comună prin deciziile pe care le ia cu privire la minor fără a-l consulta pe reclamant-pârât.

A apreciat reclamantul-pârât că minorul are dreptul să păstreze legătura și cu familia paternă, bunicii paterni având dreptul legal, atunci când reclamantul-pârât este oprit în misiune, fiind cadru militar activ, să ia și să aducă în programul de vizitare copilul.

A arătat reclamantul-pârât că modalitatea în care se realizează legătura trebuie adaptată permanent la vârsta copilului, la evoluția sa continuă fizică și psihică, fiind în interesul acestuia să crească în aproprierea ambilor părinți, beneficiind de grija, afecțiunea și interesul acestora.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 401, art. 400 C.Civ., Legea nr. 272/2004.

La data de 14.06.2018, reclamantul-pârât a depus la dosar întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată, urmând a fi admisă cererea principală ca temeinică și legală, cu obligarea pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat reclamantul-pârât că înțelege să mențină toate motivele din acțiunea principală și răspunsul la întâmpinare. A arătat că relația dintre tată și  minor este una profundă, atașamentul fiind foarte mare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 401, art. 400 C.Civ., Legea nr. 272/2004.

La data de 14.09.2018, reclamantul-pârât a depus cerere modificatoare a programului de vizitare solicitat prin acțiunea principală, urmând a fi stabilit următorul program de vizitare: în prima, a doua și a patra săptămână din fiecare lună, de vineri ora 17.00 până duminică ora 20.00, cu luarea și aducerea minorului de la domiciliul mamei, de la grădiniță, respectiv de la școală, inclusiv dreptul de a fi luat și adus de către bunicii paterni; în situația în care programul de vizitare de la sfârșitul săptămânii, ziua de sâmbătă sau de duminică este data de 1 a lunii următoare, solicită să aibă dreptul la program de vizitare de vineri ora 17.00 până duminică ora 20.00, cu luarea și aducerea minorului de la domiciliul mamei, de la grădiniță, respectiv de la școală, inclusiv dreptul de a fi luat și adus de către bunicii paterni; în fiecare miercuri a fiecărei săptămâni începând cu ora 15.30, cu luarea minorului de la domiciliul mamei, până la ora 21.00, cu luarea acestuia de la domiciliul mamei, de la grădiniță, respectiv școală, inclusiv dreptul de a fi luat și adus de către bunicii paterni; în perioada vacanței de vară, în perioada 20 iunie până la 1 iulie, între 1 august și 1 septembrie, cu luarea minorului de la domiciliul mamei, la ora 17.00, și va fi adus la domiciliul mamei la sfârșitul perioadei de vizită la ora 20.00, inclusiv de a fi luat și adus de către bunicii paterni; în timpul vacanței de iarnă și a vacanței intertrimestriale, în funcție de durata acestora, prima jumătate din aceste vacanțe începând cu prima zi a vacanțelor, ora 17.00, cu luarea de la domiciliul mamei și aducerea la domiciliul mamei, la sfârșitul programului la ora 20.00, inclusiv dreptul de a fi luat și adus de către bunicii paterni; în perioada sărbătorilor de iarnă, în anii impari, din ziua de Ajung ora 17.00, până a treia zi de C______ la ora 20.00, cu luarea și aducerea minorului la domiciliul mamei, în anii pari din data de 30 decembrie, ora 17.00, până în data de 02 ianuarie ora 20.00, cu luarea și respectiv aducerea minorului la domicili ul mamei, inclusiv dreptul de a fi luat și adus de către bunicii paterni; în perioada sărbătorilor de Paști, în anii pari din ziua de joi, ora 17.00 până a treia zi de Paști, ora 20.00, cu luarea și aducerea minorului la domiciliul mamei, inclusiv dreptul de a fi luat și adus de către bunicii paterni; de ziua de naștere a tatălui, 17 iunie, între ora 17.00-20.00, în perioada în care minorul se află în grija mamei, cu dreptul tatălui de a lua și de a aduce minorul la locuința acestuia la sfârșitul programului, inclusiv dreptul de a fi luat și adus de către bunicii paterni; la data de naștere a minorului, 3 iulie, dreptul de a participa la aniversarea zilei de naștere, indiferent de locația celebrării acesteia, în perioada în care minorul se află în grija mamei. Totodată, a solicitat și obligarea pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriu, a probei testimoniale, ancheta psihosocială.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 401, art. 400 C.Civ., Legea nr. 272/2004, art. 204 alin. 1 C.pr.civ.

La data de 18.09.2018, pârâta-reclamantă a depus la dosar răspunsul la întâmpinarea formulată la cererea reconvențională, prin intermediul căruia a solicitat instanței să cenzureze susținerile reclamantului-pârât și să țină seama de interesul minorului, pretențiile tatălui fiind vădit în defavoarea acestuia, având un potențial negativ în ceea ce privește creșterea și educarea normală a minorului, față de motivele invocate în întâmpinare și cerere reconvențională.

La termenul de judecată din data de 06.12.2018, instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisuri, în temeiul art. 258 alin. 1 C.pr.civ., rap. la art. 255 alin. 1 C.pr.civ., apreciind-o utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, în cauză fiind administrată și proba cu interogatoriul din oficiu al părților.

La termenul de judecată din data de 06.12.2018, instanța a rămas în pronunțare asupra fondului cauzei, amânând pronunțarea la data de 20.12.2018, respectiv la data de 07.01.2019.

Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța reține că din căsătoria încheiată între părți la data de 10.11.2012 a rezultat minor ul G_______ T____-I___, ns. la data de 03.07.2013 .

Prin Sentința civilă nr.2—–/——2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București a fost desfăcută căsătoria părților prin acordul părților, dispunându-se exercitarea în comun a autorității părintești cu privire la minor ul G_______ T____-I___ , locuința minorului a fost stabilită la domiciliul mamei, tatăl a fost obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea minor ului și a fost stabilit un program în cadrul căruia pârâtul să aibă legături personale cu minor ul conform înțelegerii părților.

În conformitate cu dispozițiile art. 403 C .civ., în cazul schimbării împrejurărilor, instanța poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților  față de copiii lor, la cererea oricăruia dintre părinți.

Astfel, instanța constată că dispozițiile legale menționate permit oricărei părți să solicite modificarea măsurilor cu privire la drepturile și îndatoririle părinților față de copiii lor, în condițiile prevăzute de lege, indiferent de modul de stabilirea măsurii a cărei modificare se solicită. Astfel, deși programul de legături personale dintre minoră și tatăl ei care se solicită a fi modificat a fost stabilit printr-o convenție încheiată în procedura divorțului, acest lucru nu înseamnă că aspectele convenite de părți cu privire la drepturile și îndatoririle părinților față de copiii lor nu pot fi modificate dacă se schimbă împrejurările avute în vedere la momentul stabilirii lor. Dispozițiile art. 403 C .civ. nu fac nicio distincție cu privire la posibilitatea modificării măsurilor în funcție de modul de stabilire al acesteia: prin hotărâre judecătorească sau prin convenția părților.

În raport de prevederile legale enunțate, instanța reține că pentru a se dispune modificarea măsurilor cu privire la drepturile și îndatoririle părinților față de copiii lor minori, trebuie să existe o justificare temeinică, dedusă din schimbarea împrejurărilor ce au fost avute în vedere la luarea măsurii anterioare. Modificarea acestor împrejurări trebuie să fie esențială față de ansamblul circumstanțelor anterioare, avându-se în vedere în același timp și principiul interesului superior al copilului, care trebuie să prevaleze în orice decizie care îl privește.

Instanța reține că la stabilirea programului de vizitare anterior s-a avut în vedere înțelegerea părților care nu era de natură să afecteze interesul superior al minorului .

Din susținerile părților, instanța reține că au existat neînțelegeri privind programul de vizită, astfel că este necesar ca programul de vizitare fie mai predictibil și ajustat vârstei și programului activităților zilnice ale minorului.

Instanța constată că ambele părți sunt de acord ca minorul să păstreze legături personale cu tatăl, la termenul de judecată din 06.12.2018 pârâta-reclamantă declarând că este de acord cu programul solicitat de tată, cu excepția zilei de miercuri.

De la momentul desfacerii căsătoriei au trecut aproximativ 4 ani, minor ul având în prezent 5 ani și  jumătate și urmează cursurile unei unități preșcolare, astfel încât apreciază că se impune intervenția instanței pentru stabilirea unui program adaptat nevoilor actuale ale minor ului , un program pentru valorificarea optimă a dreptului minor ului de a menține relații personale cu tatăl s ău, astfel încât cei doi să aibă posibilitatea de a petrece, atunci când este posibil, mai mult timp împreună.

Instanța opinează că program de vizitare propus de reclamantul-pârât este doar parțial adecvat.

Astfel, instanța apreciază că nu se impune ca minorul să petreacă cu tatăl trei weekenduri pe lună și nici perioada 20 iunie-01 iulie deoarece ar fragmenta nejustificat programul minorului. De asemenea,instanța apreciază că se impune eliminarea din programul anterior a zilei de miercuri, având în vedere că în prezent minorul urmează cursurile unei unități preșcolare cu program 08.00-18.00, iar luarea minorului de la programul preșcolar nu ar fi în interesul acestuia.

Cu privire la ora de terminare a programului de vizită, instanța apreciază că ora 20.00 sau ora 21.00 nu sunt potrivite, având în vedere vârsta minorului și programul acestuia de somn.

Pentru aceste considerente, instanța constată că în cauza de față a intervenit o schimbare a împrejurărilor avute în vedere la momentul pronunțării sentinței civile nr.2517/02.04.2015 , astfel că se impune extinderea programului de vizită în perioada verii de la cele două săptămâni stabilite atunci când minorul avea doi ani, la o lună de zile, activitățile în care poate fi antrenat la această vârstă fiind mult mai multe.

Totodată, se impune extinderea programului de petrecere a sărbătorilor de iarnă de la patru zile la șapte zile, precum a vacanței de Paști, evenimente deosebite atât pentru copil cât și pentru părinți, fiecare părinte fiind în egală măsură îndreptățit să fie alături de copil cu ocazia zilelor de sărbătoare și să se bucure împreună de timpul liber în vacanță, astfel încât va stabili ca această perioadă să fie petrecută alternativ de minor cu fiecare părinte. Pentru ca fiecare părinte să-și poată organiza perioada de concediu și modul în care minorul își va petrece vacanța de vară, se impune a fi stabilită concret perioada celor patru săptămâni, respectiv începând cu data de 01 august.

Prin urmare, instanța va modifica programul de legături personale stabilit prin sentința civilă nr.2—-/——-2015, urmând a încuviința tatălui să aibă legături personale cu minorul astfel – în timpul anului școlar – în săptămânile pare ale anului, de vineri ora 17.00 și până duminică ora 19.00; în perioada vacanțelor – 4 săptămâni în perioada vacanței de vară începând cu data de 01 august; 7 zile în vacanța de iarnă – în anii impari începând cu data de 29 decembrie, ora 10.00 și până pe data de 04 ianuarie, ora 19.00, iar în anii pari începând cu data de 23 decembrie, ora 10.00 și până pe data de 29 decembrie, ora 19.00;  4 zile în perioada sărbătorilor de Paști  – în anii pari din ziua de ajun ora 17.00 până a doua zi de Paști ora 19.00, iar în anii impari începând cu a treia zi de Paști ora 10.00, cu dreptul tatălui sau al bunicilor paterni de a lua minorul de la grădiniță/școală/locuința minorului și cu obligația acestora de a-l readuce la locuința minorului la finalul programului de vizită.

Deși pârâta-reclamantă nu acceptă ca minorul să fie preluat/adus de bunicii paterni, instanța constată că din probele administrate în cauză rezultă că nu există nici un impediment în preluarea/aducerea minorului la începutul/finalul programului de către aceștia în situațiile în care tatăl, din cauza programului de lucru, ar fi în imposibilitate de a-l prelua sau a-l aduce pe minor de la / la grădiniță/școală/ locuinț a mamei.

De asemenea, ambii părinți au dreptul, așa cum prevăd dispozițiile Legii nr.272/2004, de a participa la orice activitate școlară sau extrașcolară a minorului ; de a lua legătura telefonic cu minor ul în perioadele în care acesta se află în grija celuilalt părinte, indiferent dacă acesta se află în țară sau străinătate, cu respectarea programului de activități școlare/extrașcolare a minor ului și a programului de odihnă al acest u ia; de a fi înștiințat de urgență despre orice stare de boală, accident și în general cu privire la orice risc privind integritatea, sănătatea și dezvoltarea minorului; de a se informa ori de câte ori apreciază necesar la orice instituție de învățământ, precum și la orice prestator de servicii de formare extrașcolară cu privire la evoluția și dezvoltarea minorului .

Cu privire la cheltuielile de judecată, în baza art.451 alin.2 și art.453 alin.2 C.pr.civ., având în vedere soluția pronunțată în cauză, instanța va obliga pârât a-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 1000 lei (onorariu avocat redus de la suma de 2000 lei, având în vedere numărul termenelor de judecată și activitatea desfășurata de avocat cu ocazia cercetării procesului, respectiv faptul că nu s-a administrat decât proba cu înscrisuri).

Instanța a hotărât următoarele:

Admite în parte cererea principală modificată formulată de reclamantul-pârât G_______ M_____-R_____ , CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în București, ________________________. 18, sector 5, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă A________ V______-C_______ , CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în București, ________________________, ______________, _____________, sector 5, cu domiciliul procesual ales la SCA I____-A___ și Asociații, în București, ______________________. 9A, _____________, _____________, sector 4, persoana desemnată cu primirea actelor de procedură fiind av. G_____ I____-A___.

Respinge cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

Modifică programul de legături personale cu minorul G_______ T____-I___, ns. la data de 03.07.2013, stabilit prin sentința civilă nr.2517/02.04.2015, urmând a încuviința tatălui să aibă legături personale cu minorul astfel – în timpul anului școlar – în săptămânile pare ale anului, de vineri ora 17.00 și până duminică ora 19.00; în perioada vacanțelor – 4 săptămâni în perioada vacanței de vară începând cu data de 01 august; 7 zile în vacanța de iarnă – în anii impari începând cu data de 29 decembrie, ora 10.00 și până pe data de 04 ianuarie, ora 19.00, iar în anii pari începând cu data de 23 decembrie, ora 10.00 și până pe data de 29 decembrie, ora 19.00;  4 zile în perioada sărbătorilor de Paști  – în anii pari din ziua de ajun ora 17.00 până a doua zi de Paști ora 19.00, iar în anii impari începând cu a treia zi de Paști ora 10.00, cu dreptul tatălui sau al bunicilor paterni de a lua minorul de la grădiniță/școală/locuința minorului și cu obligația acestora de a-l readuce la locuința minorului la finalul programului de vizită.

Obligă pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la pronunțare.

Calea de atac se va depune la Judecătoria Sectorului 5.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi, 07.01.2019.

(www.rolii.ro)

Categorii
Fără categorie

Stabilirea unui program de vizitare a minorului. Spete relevante (1)

Mama reclamantă l-a acționat în judecată pe tatăl pârât, solicitând instanței să stabilească un program de vizitare pentru minori, deoarece tatăl pârât vine când dorește să-i ia pe copii, fără să țină cont de programul acestora sau de programul mamei.

Deși tatăl pârât s-a opus, instanța a reținut că stabilirea unui program de vizitare al minorilor cu tatăl lor, este benefic pentru toate părțile, întrucât atât minorii cât și mama reclamantă vor putea să-și organizeze activitățile în funcție de programul de vizitare. De asemenea, pentru minori va fi previzibilă perioada în care își vor petrece timpul cu tatăl.

Instanța mai reține, că programul de vizitare ce urmează a fi stabilit nu împiedică cu nimic părțile să ajungă la un consens în sensul ca minorii să poată fi vizitați și în alte intervale decât cele stabilite de instanță. Însă, având în vedere că părțile nu se înțeleg asupra modului în care pârâtul păstrează legături personale cu minorii, având în vedere și cele mai sus reținute, instanța apreciază că este în interesul minorilor stabilirea unui program de vizitare.

Prin cererea formulată la data de 06.06.2019 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe sub nr. XXXXXXXXXXXXX reclamanta B____ P______ în contradictoriu cu pârâtul B___ Z_____ B___  a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună recalcularea pensiei de întreținere pentru minorii B___ Z__ Z_____ născut la data de 16.05.2007 și B___ B____ P______ născută la data de 16.04.2009 în raport de veniturile realizate de pârât.

De asemenea, s-a solicitat stabilirea în favoarea pârâtului a unui program de vizitare minorilor având în vedere că pârâtul vine când dorește ca să-i ia pe minori , fiind greu atât pentru ea cât și pentru minori.

Astfel, reclamanta a solicitat stabilirea unui program de vizitare a minorilor, conform căruia din două în două săptămâni sau o dată pe lună minorii să petreacă sfârșitul de săptămână cu tată.

În ceea ce privește pensia de întreținere, reclamanta a solicitat să fie reținută din salariul pârâtului și să fie virată în contul indicat de aceasta.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că până în prezent nu a avut un program de vizitare stabilit astfel fiind mai convenabil atât pentru el cât și pentru copii având în vedere că a petrecut cât mai mult timp împreună, în măsura posibilităților lor și ale lui.

De asemenea, a mai arătat că în condițiile în care nu are un program de muncă dinainte stabilit pentru sfârșitul de săptămână, dacă instanța va stabili date exacte de vizitare, posibilitatea de vizitare a minorilor, se va diminua la minim, aspect care va fi în defavoarea minorilor, având în vedere că acestora le place să petreacă timpul cu el.

În cea ce privește pensia de întreținere, pârâtul a arătat că pensia de întreținere a fost înmânată în ziua de salariu, astfel cum intenționează să facă și pe viitor. Suma pe care a  reținut-o din pensie a fost contravaloarea produselor cumpărate conform instrucțiunilor telefonice ale reclamantei.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că pârâtul ia copii după bunul lui plac și nu ține cont de nevoile ei și ale copiilor. Copii sunt la școală și trebuie să învețe.

În ceea ce privește pensia de întreținere reclamanta a arătat că pârâtul a plătit însă pentru fiecare lucru minim reține din bani.

De asemenea, s-a mai arătat că pârâtul are un apartament închiriat în municipiul S_____ G_______ cu suma de 300 euro.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și anchetă socială.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Părțile sunt părinții minorilor B___ Z_____ Z_____ născut la data de 16.05.2007 și B___ B____ P______ născută la data de 16.04.2009.

Prin sentința civilă nr. 1179/2014 pronunțată de Judecătoria S_____ G_______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX domiciliul minorilor a fost stabilit la mamă, pârâtul fiind obligat să plătească în favoarea minorilor o pensie de întreținere în cuantum lunar de 16,67 % pentru fiecare minor din veniturile nete lunare realizate de tatăl pârât, de la data de 20.02.2014 și până la majoratul minorilor.(fl.6)

Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar reclamanta a solicitat majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea minorilor prin sentința mai sus arătată.

Însă, instanța reține că astfel cum rezultă din cele de mai sus, pensia de întreținere a fost stabilită în cotă procentuală astfel că la calcularea pensiei de întreținere datorate, pârâtul este obligat să ia în considerare orice majorări salariale sau alte venituri cu caracter de continuitate pe care le realizează în prezent, nefiind necesară o recalculare a pensiei de întreținere de către instanță.

Instanța reține că procentul stabilit prin sentința civilă nr. 1179/2014 urmează să se aplice la toate creșterile salariale și veniturile realizate de pârât, nefiind necesară pronunțarea unei noi hotărâri de către instanță, astfel că cererea reclamantei de majorare a pensiei de întreținere este neîntemeiată.

De asemenea, instanța mai arată că reținerea pensiei de întreținere din salariul pârâtului și virarea în contul indicat de reclamantă poate fi dispusă doar prin poprire în cadrul unei executări silite.

În ceea ce privește stabilirea în favoarea pârâtului a unui program de vizitare a minorilor, instanța reține că, potrivit art. 401 alin. 1 Cod civil, părintele separat de copilul său, are dreptul de a avea legături personale cu acesta, iar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 272/2004 copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții. Potrivit art. 18 din același act normativ, relațiile personale se pot realiza prin: a) întâlniri ale copilului cu părintele (…); b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit; d) corespondență sau altă formă de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit legii, dreptul de a menține relații personale cu copilul; f) transmiterea de informații cu privire la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu minorul.

Astfel cum rezultă din susținerile părților, până în prezent pârâtul nu a avut un program de vizitare în baza căruia minorii să petreacă timpul cu el, pârâtul mai arătând că un program de vizitare fix nu ar fi în interesul său și nici al minorilor întrucât programul de muncă nu-i permite un program fix în care minorii să petreacă timpul cu el.

Însă, instanța reține că stabilirea unui program de vizitare al minorilor, este benefic pentru toate părțile, întrucât atât minorii cât și mama reclamantă vor putea să-și organizeze activitățile în funcție de programul de vizitare. De asemenea, pentru minori va fi previzibilă perioada în care își vor petrece timpul cu tatăl.

Instanța mai reține, că programul de vizitare ce urmează a fi stabilit nu împiedică cu nimic părțile să ajungă la un consens în sensul ca minorii să poată fi vizitați și în alte intervale decât cele stabilite de instanță.

Însă, având în vedere că părțile nu se înțeleg asupra modului în care pârâtul păstrează legături personale cu minorii, având în vedere și cele mai sus reținute, instanța apreciază că este în interesul minorilor stabilirea unui program de vizitare.

Față de aceste aspecte, instanța va stabili în favoarea pârâtului următorul program de vizitare al minorilor: în fiecare al doilea sfârșit de săptămână din lună, de vineri ora 16.00 până duminică ora 18.00;  în vacanțele de iarnă și primăvară, câte o săptămână, astfel că în anii impari sărbătoarea Crăciunului să fie petrecută cu mama și în anii pari cu tatăl, iar sărbătorile P______ să fie petrecută în anii impari cu mama, iar în anii pari cu tatăl;  în vacanța de vară o lună în funcție de concediul pârâtului.

Instanța a hotărât următoarele:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta B____ P______ domiciliată în municipiul S_____ G_______, __________________________, ____________, etaj 2, _______________________ în contradictoriu cu pârâtul B___ Z_____ B___ domiciliat în localitatea ___, Calea ___________ nr. 9, ____________, etaj 2, _______________________.

Stabilește în favoarea pârâtului următorul program de vizitare al minorilor B___ Z_______ Z_____ născut la data de 16.05.2007 și B___ B_________ P______ născută la data de 16.04.2009 cu preluarea minorilor și reducerea la domiciliu:

– în fiecare al doilea sfârșit de săptămână din lună, de vineri ora 16.00 până duminică ora 18.00;

– în vacanțele de iarnă și primăvară, câte o săptămână, astfel că în anii impari sărbătoarea Crăciunului să fie petrecută cu mama și în anii pari cu tatăl, iar sărbătorile P______ să fie petrecută în anii impari cu mama, iar în anii pari cu tatăl;

– în vacanța de vară o lună.

Respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria S_____ G_______.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței azi, 26.03.2020.

(www.rolii.ro)

Categorii
Fără categorie

EXERCITAREA DREPTULUI LA VIZITĂ TRANSFRONTALIER

Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi înmateria răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 (denumit încontinuare “Regulament”), facilitează exercitarea dreptului de vizită transfrontalier, atunci când copilul şi titularii autorităţii părinteşti au reşedinţa în state membre diferite. Mecanismul juridic este cel al recunoaşterii de drept a hotărârii cu privire la exercitarea dreptului de vizită pronunţate într-un alt stat membru şi al consacrării caracterului ei executoriu în statul membru (art. 40-45 Regulament).

O hotărâre cu privire la dreptul de vizită, dacă este însoţită de certificatul utilizând formularul al cărui model este prevăzut în anexa III (certificat privind dreptul de vizită), este direct recunoscută şi executorie în alte state membre.

Câteva precizări referitoare la hotărârile judecătoreşti pentru care este suprimată procedura exequatur-ului:

– hotărârile privesc acordarea dreptul la vizită şi nu refuzul de atribuire a unui asemenea drept;

– dreptul la vizită are înţelesul menţionat în art. 2 pct. 10 din Regulament, respectiv, dreptul de a duce copilul pentru o perioadă limitată într-un alt loc decât cel al reşedinţei sale obişnuite;

– nu prezintă importanţă cine este beneficiarul dreptului la vizită. Conform legii naţionale, dreptul la vizită poate fi atribuit părintelui cu care copilul nu locuieşte, bunicilor sau altor rude ale copilului, ori unor persoane cu care copilul a dezvoltat legături afectiv spirituale.

Etapele eliberării certificatului privind dreptul de vizită sunt următoarele:

1. Momentul în care se eliberează certificatul. În funcţie de caracterul transfrontalier sau nu al cauzei, din momentul pronunţării hotărârii privind exercitarea dreptului de vizită, se cunoaşte atât momentul, cât şi modalitatea de eliberare a certificatului. Astfel, există trei ipoteze:

a. cauza este transfrontalieră, ipoteză în care judecătorul eliberează din oficiu certificatul, chiar dacă:

– hotărârea devine executorie numai provizoriu;

– lex fori nu permite ca o hotărâre să devină executorie, dacă împotriva ei a fost exercitată o cale de atac.

b. cauza nu este transfrontalieră, rămâne la latitudinea judecătorului de a elibera un asemenea nstantal, în funcţie de circumstanţele speţei (de exemplu, titularii autorităţii părinteşti, deşi locuiesc în acelaşi stat împreună cu copilul, au cetăţenii diferite, existând probabilitatea ca unul dintre ei să-şi stabilească reşedinţă în străinătate, pe teritoriul altui stat membru);

(de exemplu, titularii autorităţii părinteşti, deşi locuiesc în acelaşi stat împreună cu copilul, au cetăţenii diferite, existând probabilitatea ca unul dintre ei să-şi stabilească reşedinţă în străinătate, pe teritoriul altui stat membru).

c. cauza nu este transfrontalieră, judecătorul nu a eliberat certificatul, iar ulterior pronunţării hotărârii, titularul dreptului la vizită sau copilul îşi schimbă reşedinţa într-un alt stat membru. La cererea părţii interesate, nstant va elibera acest nstantal.

2. Verificarea garanţiilor procedurale prevăzute de ar. 41 alin. (2)

Eliberarea certificatului se face de către autoritatea din statul de origine numai după verificare respectării următoarelor garanţii nstantal:

– în caz de procedură în lipsă, actul de sesizare a instanţei sau un act echivalent a fost notificat sau comunicat în timp util persoanei care nu s-a prezentat şi astfel încât această persoană să îşi poată pregăti apărarea sau, în cazul în care a fost notificat sau comunicat fără respectarea acestor condiţii, se stabileşte totuşi că aceasta a acceptat hotărârea în mod neechivoc;

– toate părţile au avut posibilitatea de a fi ascultate de nstant;

– copilul a avut posibilitatea de a fi ascultat, cu excepţia cazului în care ascultarea sa a fost nstantal necorespunzătoare în conformitate cu vârsta sau gradul său de maturitate.

Care este efectul nerespectării garanţiile nstantal?

Răspuns: Hotărârea privind exercitarea dreptului la vizită nu va fi direct recunoscută şi declarată executorie în alte state nstan, partea interesată urmând să depună o cerere de solicitare a exequatur la nstant din statul membru unde urmează a fi executată.

3. Căile de atac împotriva hotărârii de emitere a certificatului.

Părţile nu au posibilitatea de a promova vreo cale de atac împotriva hotărârii de emitere a certificatului (art. 43), existând însă posibilitatea formulării unei cereri de rectificare, în cazul în care în cuprinsul certificatului nu este redat corect conţinutul hotărârii.

4. Efectele juridice ale eliberării certificatului privind dreptul de vizită.

Certificatul emis de instanţa de origine garantează faptul că, în scopul recunoaşterii şi executării, hotărârea pronunţată în acest stat membru este considerată ca şi când ar fi o hotărâre pronunţată în celălalt stat membru. Cu alte cuvinte, efectele juridice sunt următoarele:

– nu se mai impune procedura exequatur-ului pentru hotărârea privind exercitarea dreptului la vizită, fiind suficientă prezentarea unei copii a hotărârii şi a certificatului, fără a fi necesară traducerea acestuia din urmă (cu excepţia pct.12 cu privire la modalităţile practice de exercitare a dreptului de vizită);

– părţile nu mai au posibilitatea opunerii la recunoaşterea acestei hotărâri. Cu alte cuvinte, motivele de nerecunoaştere enumerate în art. 23 nu sunt incidente acestor hotărâri.

5. O parte nu respectă o hotărâre privind dreptul de vizită.

Dacă o parte nu respectă o hotărâre privind dreptul de vizită pronunţată de instanţa din statul de origine, cealaltă parte poate solicita direct autorităţilor din statul membru de executare să o execute (art. 44). În ce priveşte procedura de executare, ea este stabilită de legea statului membru în care are loc executarea (art. 47). Instanţele din statul membru de executare au dreptul, conform art. 48, ca în lipsa unor informaţii suficiente despre modalităţile practice de exercitare a dreptului la vizită din cuprinsul hotărârii, să stabilească ele modalităţile practice necesare pentru organizarea exercitării dreptului la vizită, respectând elementele esențiale ale hotărârii.

Precizare finală: Dacă o parte doreşte, ea poate solicita instanţei din celălalt stat, recunoaşterea şi executarea hotărârii privind dreptul de vizită prin procedura exequatur-ului, în baza aceluiaşi Regulament (CE) nr. 2201/2003. (Ghid de drept internațional privat în materia dreptul familiei, p. 85-86).

Categorii
Fără categorie

CERERE DE EXEQUATOR (MODEL)

CERERE DE EXEQUATOR
Subsemnatul/a ……………, cu domiciliul in ………… formulez CERERE DE RECUNOAŞTERE
ŞI ÎNCUVIINŢARE A EXECUTĂRII, prin care solicit recunoaşterea şi încuviinţarea executării pe
teritoriul României a hotărârii …….. pronunţate la data de …… de ……………
MOTIVE :
In fapt, în anul ……., subsemnatul/a si pârâta/pârâtul am solicitat instanţelor judecătoreşti din
……….. să se pronunţe cu privire la …………………..
Asupra acestei cereri s-a pronunţat …….. la data de ……….. admiţând şi pronunţând ……………
Fata de cele de mai sus si dat fiind faptul ca sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 23-38,
39-43 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009/art. 19-23, 25 din Convenţia de la Haga din 2007,
precum şi de art. 1098 şi urm. din Codul de procedură civilă, vă solicit respectuos admiterea
acţiunii aşa cum a fost formulată şi pronunţarea unei hotărâri de recunoaştere şi încuviinţare
a executării …………. pronunţată la data de …………… de ……………
De asemenea, dat fiind faptul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute lege respectiv din
hotărârea străină rezultă ca pârâtul a fost de acord cu admiterea acţiunii, vă solicitam
soluţionarea cererii fără citarea părţilor.
In drept îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 23-38, 39-43 din Regulamentul (CE) nr.
4/2009/art. 19-23, 25 din Convenţia de la Haga din 2007, precum şi art. 1098 şi urm. din
Codul de procedură civilă.
Anexez, în copii conforme cu originalul, hotărârea pronunţată în ………, dovezile de comunicare
ale acţiunii, citaţiei şi hotărârii, însoţite de o traducere certificată în limba română, precum şi
dovada plăţii taxei judiciare de timbru.
DOMNULUI PRESEDINTE AL TRIBUNALULUI ……….

Categorii
Fără categorie

OBŢINEREA PENSIEI DE ÎNTREŢINERE ÎN STRĂINĂTATE

Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală solicitantă transmiţătoare care efectuează controlul de regularitate internaţională, conform art. 58 alin. (1) şi (2), şi transmite în statele membre ale Uniunii Europene cererile prevăzute la art. 53 şi 56 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009, însoţite de documentele justificative necesare, prevăzute în conţinutul formularelor prevăzute în anexele nr. V – VII la Regulamentul (CE) nr. 4/2009. La primirea documentelor justificative necesare de la creditor sau debitor şi după controlul de regularitate internaţională, Ministerul Justiţiei completează Partea A din următoarele categorii de cereri în aplicarea Regulamentului (CE) nr. 4/2009:

a) cererea de măsuri specifice formulată în temeiul art. 53, prevăzută în anexa nr. V la Regulamentul (CE) nr. 4/2009;

b) cererea de recunoaştere, de încuviinţare a executării sau de executare a unei hotărâri judecătoreşti în materie de obligaţii de întreţinere, formulată în temeiul art. 56 alin. (1) lit. (a) şi (b) şi alin. (2) lit. (a), prevăzută în anexa nr. VI la Regulamentul (CE) nr. 4/2009;

c) cererea în vederea obţinerii sau modificării unei hotărâri judecătoreşti în materie de obligaţii de întreţinere, formulată în temeiul art. 56 alin. (1) lit. (c) – (f) şi alin. (2) lit. (b) şi (c), prevăzută în anexa nr. VII la Regulamentul (CE) nr. 4/2009.

La primirea documentelor justificative necesare şi după controlul de regularitate internaţională, Ministerul Justiţiei poate asista creditorul sau debitorul să completeze Partea B din următoarele categorii de cereri în aplicarea Regulamentului (CE) nr. 4/2009:

a) cererea de recunoaştere, de încuviinţare a executării sau de executare a unei hotărâri judecătoreşti în materie de obligaţii de întreţinere, formulată în temeiul art. 56 şi 57, prevăzută în anexa nr. VI la Regulamentul (CE) nr. 4/2009;

b) cererea în vederea obţinerii sau modificării unei hotărâri judecătoreşti în materie de obligaţii de întreţinere, formulată în temeiul art. 56 şi 57, prevăzută în anexa nr. VII la Regulamentul (CE) nr. 4/2009.

Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală solicitantă transmiţătoare care efectuează controlul de regularitate internaţională, conform art. 12 alin. (1), şi transmite, în statele terţe contractante la Convenţia de la Haga din 2007, cererile prevăzute la art. 7 şi 10 din Convenţia de la Haga din 2007, însoţite de documentele justificative necesare. Cererile şi documentele justificative necesare anexate acestora sunt transmise de Ministerul Justiţiei cu formularul de transmitere prevăzut în anexa nr. 1 la Convenţia de la Haga din 2007.

La primirea cererilor şi a documentelor justificative necesare anexate de partea interesată şi după controlul de regularitate internaţională, Ministerul Justiţiei poate verifica şi transmite următoarele categorii de cereri de întreţinere, precum şi documentele justificative necesare anexate acestora, în măsura în care aceste cereri se doresc a fi întocmite, la alegerea creditorului, după modelul formularelor recomandate şi publicate de Conferinţa de drept internaţional privat de la Haga şi prevăzute în anexele A, B, C şi D:

a) cererea de recunoaştere sau de recunoaştere şi încuviinţare a executării, formulată în temeiul art. 10 alin. (1) lit. (a) şi alin. (2) lit. (a) şi art. 30 din Convenţia de la Haga din 2007, prevăzută în anexa A;

b) cererea de executare a unei hotărâri pronunţate în statul solicitat sau recunoscută în statul solicitat, formulată în temeiul art. 10 alin. (1) lit. (b) din Convenţia de la Haga din 2007, prevăzută în anexa B;

c) cererea de obţinere a unei hotărâri, formulată în temeiul art. 10 alin. (1) lit. (c) şi (d) din Convenţia de la Haga din 2007, prevăzută în anexa C;

d) cererea de modificare a unei hotărâri, formulată în temeiul art. 10 alin. (1) lit. (e) şi (f) şi alin. (2) lit. (b) şi (c) din Convenţia de la Haga din 2007, prevăzută în anexa D;

e) pentru fiecare categorie de cerere sau mai multe categorii de cereri, situaţia financiară prevăzută în anexa E. Ministerul Justiţiei poate certifica şi transmite, după controlul de regularitate internaţională, următoarele categorii de documente justificative necesare, în măsura în care aceste cereri sunt completate de instanţă, la alegerea părţii interesate, după modelul formularelor recomandate de Conferinţa de drept internaţional privat de la Haga şi prevăzute în anexa A:

a) extrasul de hotărâre, emis în temeiul art. 25 alin. (3) lit. (b) din Convenţia de la Haga din 2007;

b) documentul care atestă caracterul executoriu al hotărârii, emis în temeiul art. 25 alin. (1) lit. (b) din Convenţia de la Haga din 2007;

c) documentul care atestă comunicarea, emis în temeiul art. 25 alin. (1) lit. (c) din Convenţia de la Haga din 2007.

Aceste prevederi nu exclud posibilitatea ca partea interesată să se adreseze direct autorităţilor străine competente din statele membre ale Uniunii Europene sau din statele contractante la Convenţie.

Instanţele judecătoreşti, respectiv notarii publici sunt autorităţile competente care eliberează, la cererea părţii interesate, documentele justificative necesare recunoaşterii, încuviinţării executării sau executării prevăzute la art. 20, 28 şi 48 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 (anexele nr. I – IV), respectiv la art. 25 şi 30 din Convenţia de la Haga din 2007 (extrasul de hotărâre, certificatul care atestă caracterul executoriu, după modelul formularului recomandat de Conferinţa de drept internaţional privat de la Haga, prevăzut în anexa A).

Categorii
Fără categorie

GRADELE DE RUDENIE

Categorii
Fără categorie

LEGEA APLICABILĂ OBLIGAŢIILOR DE ÎNTREŢINERE

Prin Decizia nr. 2009/941/CE a Consiliului din 30 noiembrie 2009, Comunitatea Europeană a încheiat Protocolul de la Haga din 23 noiembrie 2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor de întreţinere, astfel că între statele membre conflictul de legi în materia obligaţiile de întreţinere, care se întemeiază pe o relaţia de familie, rudenie, alianţă, inclusiv obligaţia de întreţinere faţă de un copil indiferent de stare civilă a părinţilor, se soluţionează conform normelor acestui instrument.

1. Legea aplicabilă obligaţiei de întreţinere dintre părinţi şi copii

  • regula generală potrivit căreia se aplică legea statului membru în care creditorul îşi are reşedinţa obişnuită (art. 3);
  • dacă în temeiul regulii generale, copilul nu poate obţine întreţinere de la debitor, se aplică legea forului (art. 4 alin. 2);
  • dacă cererea a fost depusă la o instanţă din statul în care debitorul îşi are reşedinţa obişnuită, se aplică legea forului, cu excepţia situaţiei în care dacă prin aplicarea acestei legi, copilul nu poate obţine întreţinere de la debitor, atunci se aplică legea statului în care creditorul îşi are reşedinţa obişnuită (art. 4 alin. 3);
  • dacă prin aplicarea regulilor de mai sus copilul nu poate obţine întreţinere de la părinţi, se aplică legea statului a cărui cetăţenie comună o au creditorul şi debitorul.

2. Legea aplicabilă obligaţiei de întreţinere dintre soţi şi foştii soţi

În ordine, instanţa sesizată cu o cerere privind obligaţia de întreţinere între soţi sau foşti soţi, aplică următoarele norme:

  • regula generală potrivit căreia lege aplicabilă este legea statului în care creditorul îşi are reşedinţa obişnuită (art. 3);
  • regula specială potrivit căreia se aplică legea statului care are o legătură mai strânsă cu căsătorie (mai ales, legea statului ultimei reşedinţe comune a soţilor), în ipoteza în care una dintre părţi nu este de acord cu incidenţa regulii generale (art. 5).

3. Legea aplicabilă obligaţiilor de întreţinere între alţi creditori şi debitori

Pentru alte categorii de creditori şi debitori ai întreţinerii (înafara de părinţi și copii, soţi şi foşti soţi), legea aplicabilă obligaţiilor de întreţinere este determinată de instanţa sesizată după următoarele reguli:

a) regula generală potrivit căreia obligaţia de întreţinere este guvernată de legea statului în care creditorul îşi are reşedinţa obişnuită (art. 3). Legea astfel determinată poate fi înlăturată prin invocarea de către creditorul întreţinerii a regulii speciale privind apărarea (art. 6), în ipoteza în care nici legea statului de reşedinţă obişnuită a debitorului şi nici legea statului de cetăţenie comună a părţilor (dacă este cazul) nu consacră o asemenea obligaţie de întreţinere în ce-l priveşte pe debitor.

b) regula specială prevăzută de art. 4, potrivit căreia în cazul obligaţiilor de întreţinere dintre persoane, altele decât părinţii, şi persoanele care nu au împlinit vârsta de 21 de ani, legea aplicabilă poate fi una dintre următoarele, în funcţie de situaţia concretă:

  • legea forului, dacă creditorul nu poate obţine întreţinere de la debitor în temeiul regulii generale; Legea forului astfel determinată poate fi înlăturată prin invocarea de către creditorul întreţinerii a regulii speciale privind apărarea (art. 6), în ipoteza în care nici legea statului de reşedinţă obişnuită a debitorului şi nici legea statului de cetăţenie comună a părţilor (dacă este cazul) nu consacră o asemenea obligaţie de întreţinere în ce-l priveşte pe debitor;
  • legea statului de cetăţenie comună a părţilor, dacă creditorul nu poate obţine întreţinere în baza legilor mai sus menţionate.

4. Acordul privind desemnarea legii aplicabile obligaţiilor de întreţinere

Convenţia de desemnare a legii aplicabile obligaţiilor de întreţinere este permisă în toate situaţiile, cu următoarele excepţii prevăzute de art. 8 alin. (3), şi anume:

  • creditorul este o persoană sub 18 ani;
  • creditorul este o persoană care ”din cauza deficienţei sau a unei insuficienţe a capacităţii personale, nu îşi poate apăra interesele”.

Părţile pot oricând să încheie un acord privind legea aplicabilă obligaţiei de întreţinere, alegând una dintre legile menţionate expres de art. 8 alin.1, şi anume:

  • legea oricărui stat a cărei cetăţenie o are una dintre părţi, la data încheierii convenţiei;
  • legea statului de reşedinţă obişnuită a uneia dintre părţi, la data încheierii convenţiei;
  • legea desemnată de părţi ca fiind aplicabilă regimului matrimonial sau legea care se aplică acestuia în fapt;
  • legea desemnată de părţi ca fiind aplicabilă divorţului sau separării de drept ori sau legea care se aplică acestuia în fapt.

În ipoteza în care instanţa sesizată cu o cerere privind o obligaţie de întreţinere constată că aplicarea legii desemnate de părţi prin acordul lor ar produce „în mod evident consecinţe incorecte sau inechitabile” pentru oricare dintre părţi, atunci nu o aplică, supunând obligaţia de întreţinere legii identificate prin aplicarea art. 3- 6 din Protocol.

5. Alegerea unei legi aplicabile în sensul unei proceduri speciale

Creditorul şi debitorul pot conveni, în mod expres şi anterior declanşării unei proceduri speciale, ca legea statului unde urmează a se parcurge această procedură să guverneze obligaţia de întreţinere.

6. Retrimiterea

Retrimiterea este exclusă în baza art. 12 din Protocol, ceea ce înseamnă că se aplică legea internă a statului, aşa cum aceasta a fost desemnată prin acordul părţilor sau dispoziţiile Protocolului.

7. Ordinea publică de drept internaţional privat

Într-o cauză, dacă instanţa forului constată că efectele legii stabilite în temeiul protocolului sunt contrare ordinii publice de drept internaţional privat, atunci, în baza art.13 din Protocol poate înlătura aplicarea acestei legi. Legea aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii va fi legea forului.(Ghid de drept interna’ional privat în materia dreptului familiei, p. 22-24).

Categorii
Fără categorie

CONFLICTELE DE LEGI ÎN MATERIA DREPTULUI FAMILIEI. LEGEA APLICABILĂ DIVORŢULUI

Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 al Consiliului din 20 decembrie 2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorţului şi separării de corp1 (denumit şi Regulamentul Roma III) are un domeniu de aplicare mai limitat sub aspectul statelor membre între care funcţionează, stabilind norme speciale, derogatorii (dar fără a aduce atingere aplicării Regulamentului nr. 2201/2003) în materia divorţului şi separării de corp, în situaţiile în care există conflict de legi. El se aplică acţiunilor judiciare intentate şi acordurilor menţionate la art. 5 şi încheiate începând cu 21 iunie 2012 (art. 17 se aplică de la 21 iunie 2011).

Totuşi acest regulament nu se aplică următoarelor aspecte, chiar dacă ele sunt doar chestiuni preliminarii în contextul procedurilor privind divorţul sau separarea de corp: capacitatea juridică a persoanelor fizice; existenţa, valabilitatea sau recunoaşterea unei căsătorii; anularea căsătoriei; numele soţilor; consecinţe referitoare la efectele patrimoniale ale căsătoriei; răspunderea părintească; obligaţiile de întreţinere; fiducia-actul fiduciar sau succesiunile.

  1. Conform art. 5 alin. (1) din Regulament, soţii pot să încheie o convenţie de alegere alegii aplicabile divorţului şi separării de corp, cu condiţia ca aceasta să fie una dintre următoarele legi:
  • legea statului pe teritoriul căruia soţii îşi au reşedinţa obişnuită la data încheierii acordului;
  • legea statului pe teritoriul căruia soţii şi-au avut ultima reşedinţa obişnuită, cu condiţia ca unul dintre ei să aibă încă reşedinţa respectivă la data încheierii acordului;
  • legea statului de cetăţenie a unuia dintre soţi la data încheierii acordului;
  • legea forului.

În legătură cu convenţia de desemnare a legii aplicabile divorţului şi separării de corp, facem următoarele precizări:

– acordul poate fi încheiat şi modificat în orice moment, dar nu ulterior sesizării instanţei.

Dacă, totuşi, legea forului prevede, soţii pot să desemneze legea aplicabilă şi ulterior

sesizării instanţei, caz în care instanţa ia act de acordul încheiat pe parcursul procedurii;

– acordul se încheie în scris, datat şi semnat de ambii soţi;

– în privinţa existenţei unor condiţii formale suplimentare referitoare la acord, acestea trebuie să fie îndeplinite:

a. dacă ambii soţi, la data semnării acordului, îşi au reşedinţa obişnuită pe teritoriul

statului membru participant, iar legea acestui stat le prevede, acordul trebuie să le îndeplinească;

b. dacă soţii, la data semnării acordului, îşi au reşedinţa obişnuită în state membre diferite şi legea din aceste state impun condiţii formale diferite, acordul este valabil dacă respectă condiţiile prevăzute de oricare dintre legile respective.

2.            În absenţa unei opţiuni a soţilor, divorţul şi separarea de corp sunt reglementate de

următoarele legi, aplicabile în cascadă, în sensul că fiecare ipoteză o exclude pe cea anterioară:

  • legea statului pe teritoriul căruia soţii îşi au reşedinţa obişnuită la data sesizării instanţei judecătoreşti; sau, în lipsă,
  • legea statului pe teritoriul căruia soţii îşi aveau ultima reşedinţă obişnuită, cu condiţia ca perioada respectivă să nu se fi încheiat cu mai mult de un an înaintea sesizării instanţei judecătoreşti, atât timp cât unul dintre ei încă mai are reşedinţa în cauză la data sesizării instanţei; sau, în lipsa acestuia,
  • legea statului a cărei cetăţenie este deţinută de ambii soţi la data sesizării instanţei judecătoreşti; sau, în caz contrar,
  • legea statului instanţei sesizate.

3.            În cazul în care legea aplicabilă în temeiul art. 5 sau art. 8 din Regulament nu prevede divorţul sau nu acordă unuia dintre soţi, din cauza apartenenţei la unul dintre sexe, egalitatea de acces la divorţ sau la separarea de corp, se aplică legea forului.

4.            Potrivit art. 11 din Regulament, este exclusă retrimiterea.

5.            Ordinea publică de drept internaţional privat a forului poate determina înlăturarea aplicării unei dispoziţii din legea desemnată în temeiul acestui Regulament ca fiind legea ce guvernează divorţul (art. 12).(Ghid de drept internațional privat în materia dreptului familiei, p. 20-21).

Categorii
Fără categorie

OBLIGAŢIILE DE ÎNTREŢINERE. NORME DE COMPETENŢĂ JURISDICŢIONALĂ DE DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT.

Competenţa jurisdicţională a instanţele judecătoreşti din statele membre ale Uniunii Europene învestite cu o cerere care are ca obiect o obligaţie de întreţinere (ce decurge dintr-o relaţie de familie, rudenie, căsătorie sau alianţă), cu un element de extraneitate, se stabileşte potrivit dispoziţiile art. 3- 8 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competenţa, legea aplicabilă, executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere1 (numit în continuare „Regulament”), care conţin norme de competenţă directă care unifică normele de competenţă în materia obligaţiilor de întreţinere.

1. Competenţa determinată de alegerea părţilor

Creditorul şi debitorul unei obligaţii de întreţinere au posibilitatea să încheie în scris, cel mai târziu la data sesizării instanţei, un acord cu privire la alegerea instanţei pentru a desemna o anumită instanţă sau anumite instanţe judecătoreşti ale unui stat membru care să aibă competenţa să soluţioneze litigiile născute sau care se pot naşte între ele în materie de obligaţii de întreţinere.

Acordul părţilor privind alegerea instanţei competente este supus unor limitări prevăzute în mod expres de art. 4 alin. 2-4 din Regulament, şi anume:

– acordul nu poate privi un litigiu cu privire la obligaţia de întreţinere pentru un copil mai mic de 18 ani;

– instanţa sau instanţele judecătoreşti desemnate de părţi trebuie să se afle într-unul din următoarele state membre:

  • în statul în care se găseşte reşedinţa obişnuită a uneia dintre părţi;
  • în statul acărui cetăţenie o deţine una dintre părţi;
  • pentru obligaţiile de întreţinere între soţi sau foşti soţi, aceştia pot să aleagă între instanţa care are competenţa să soluţioneze litigiile în materie matrimonială sau instanţa din statul în care s-a aflat ultima reşedinţă obişnuită comună a soţilor pe parcursul a cel puţin un an.

– trebuie să existe o legătură relevantă cu instanţa sau instanţele desemnate prin acord;

– dacă părţile s-au înţeles să atribuie o competenţă exclusivă unei instanţe judecătoreşti sau

instanţelor judecătoreşti dintr-un stat membru parte la Convenţia privind competenţa judiciară,

recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, semnată la 30 octombrie 2007 la Lugano, iar acesta nu este stat membru, convenţia părţilor se aplică, cu excepţia litigiilor privitoare la obligaţia de întreţinere a unui copil mai mic de 18 ani.

Acordul încheiat de părţi atrage competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti dintr-un anumit stat desemnat de părţi, cu excepţia cazului în care acestea au convenit altfel.

2. Competenţa în lipsa acordului de alegere a instanţei de către părţi

În mod sintetic, normele de competenţă stabilite de Regulament sunt următoarele:

  • art. 3 lit. a) şi lit. b), potrivit cărora competenţa aparţine instanţei judecătoreşti de la locul reşedinţei obişnuite a pârâtului sau a creditorului;
  • art. 3 lit. c) şi lit.d), potrivit cărora competenţa aparţine instanţei judecătoreşti dintr-un stat membru care deţine competenţa într-o acţiune privind starea persoanei sau răspunderea părintească, atunci când cererea cu privire la o obligaţie de întreţinere este accesorie respectivei acţiuni, cu excepţia cazurilor în care respectiva competenţă se întemeiază numai pe cetăţenia uneia dintre părţi.

Aceste norme nu indică o ierarhie, reclamantul fiind cel care, prin sesizarea unei anumite instanţe judecătoreşti dintr-un anumit stat membru a ales, în funcţie de situaţia sa, una dintre aceste competenţe indicate de art. 3 din Regulament.

3. Competenţa determinată de înfăţişarea pârâtului

Dacă pârâtul se prezintă în faţa instanţei judecătoreşti învestită cu o acţiune care are ca obiect obligaţia de întreţinere şi nu contestă competenţa, atunci, în baza art. 5 din Regulament, această instanţă poate fi competentă, cu excepţia cazurilor în care competenţa este determinată de alte dispoziţii ale Regulamentului.

4. Competenţa subsidiară întemeiată pe cetăţenia comună a părţilor

Dacă nicio instanţă judecătorească dintr-un stat membru nu este competentă în conformitate cu art. 3-5 din Regulament şi nicio instanţă dintr-un stat parte la Convenţia de la Lugano nu este competentă potrivit dispoziţiilor acestei convenţii, atunci conform art. 6 din Regulament, competenţa aparţine instanţelor statului membru al cetăţeniei comune a părţilor.

5. Competenţa determinată de forul de necesitate

Dacă nicio instanţă judecătorească dintr-un stat membru nu este competentă în temeiul art. 3-6 din Regulament, instanţele dintr-un stat membru sesizate cu o cerere care priveşte obligaţia de întreţinere pot, în mod excepţional şi cu îndeplinirea unor condiţii, să se declare competente în baza art. 7 din Regulament (forum necessitatis). Pentru a aplica regula forum necessitatis, ficţiune juridică creată în dreptul internaţional privat pentru ca reclamantul să aibă acces la justiţie, instanţa sesizată urmează a face următoarele verificări:

  • imposibilitatea sau incapacitatea de a iniţia sau desfăşura procedura într-un stat terţ cu care litigiul prezintă o strânsă legătură;
  • existenţa unei legături suficiente cu statul membru al instanţei sesizate, cum ar fi de exemplu, cetăţenia uneia dintre părţi.

Astfel, în ipoteza în care în faţa instanţei române sesizată cu o cerere privind obligaţia de întreţinere se invocă regula forum necessitatis, competenţa instanţei devine obligatorie în baza art. 1069 alin. 2 din NCPC, dacă reclamantul este cetăţean român sau apatrid domiciliat în România ori persoana juridică are naţionalitate română.

6. Limitări procedurale

Atât timp cât creditorul îşi păstrează reşedinţa obişnuită într-un stat membru în care Regulamentul se aplică sau într-un stat contractant la Convenţia de la Haga privind pensia de întreţinere în străinătate pentru copii şi alţi membri ai familiei, încheiată la 23 noiembrie 2007 (denumită în continuare ”Convenţia de la Haga din 2007”)1, în care hotărârea judecătorească a fost pronunţată, acţiunea de modificare a hotărârii sau de pronunţare a unei noi hotărâri nu poate fi introdusă în instanţă în niciun alt stat membru (art. 8 alin. 1 din Regulament similar cu art. 18 alin. (1) din Convenţia de la Haga din 2007). De la această regulă, art. 8 alin. (1) prevede patru excepţii, şi anume:

  • dacă părţile au încheiat un acord privind competenţa instanţelor din celălalt stat membru;
  • dacă creditorul recunoaşte competenţa instanţelor judecătoreşti din celălalt stat membru;
  • când autoritatea competentă din statul de origine contractant la Convenţia de la Haga din 2007 nu poate sau refuză să îşi exercite competenţa pentru a modifica respectiva hotărâre sau pentru a pronunţa o nouă hotărâre;
  • când hotărârea pronunţată în statul de origine contractant la Convenţia de la Haga din 2007 nu poate fi recunoscută sau executarea nu poate fi încuviinţată în statul membru în care se doreşte introducerea unei noi acţiuni în instanţă pentru obţinerea unei noi hotărâri sau a unei modificări a hotărârii în cauză.

7. Competenţa în cazul măsurilor provizorii sau asigurătorii

Pentru măsurile provizorii sau asigurătorii, art. 14 din Regulament prevede o excepţie de la regulile aplicabile în materia competenţei jurisdicţionale, în sensul că instanţele sesizate dintr-un stat membru sunt competente să se pronunţe cu privire la aceste măsuri, chiar dacă instanţele dintr-un alt stat membru sunt competente, în baza Regulamentului, să judece cauza pe fond.

8. Procedura în caz de litispendenţă şi conexitate

În caz de litispendenţă, regula este aceeaşi: instanţa judecătorească dintr-un stat membru sesizată ulterior2 este obligată să-şi suspende din oficiu acţiunea până când prima instanţă sesizată îşi stabileşte competenţa, pentru ca, în funcţie de soluţia pronunţată de această primă instanţă, să-şi decline competenţa sau să procedeze ea la soluţionarea cauzei (art. 12 din Regulament).

La fel, dacă în faţa unor instanţe judecătoreşti din state membre diferite sunt mai multe cereri conexe1 pendinte, instanţa sesizată ulterior poate, în baza art. 13 din Regulament, să procedeze la una dintre următoarele soluţii: A. Suspendarea judecății sau B. Declinarea competenței către prima instanță sesizată, cu condiția ca respective cauză să fie de competența primei instanțe și dacă legea acestui stat permite conexarea acțiunilor.

Instanţele judecătoreşti din statele membre, sesizate cu o cerere care are ca obiect o obligaţie de întreţinere cu un element de extraneitate, trebuie să verifice dacă cererea se încadrează în domeniile de aplicare ale Regulamentului:

  • domeniul de aplicare materială al regulamentului (conform art. 1 alin. 1 se are în vedere obligaţiile de întreţinere care decurg dintr-o relaţie de familie, rudenie, căsătorie sau alianţă, fără să intereseze izvorul şi modalitatea juridică prin care s-a stabilit această relaţie);
  • domeniul de aplicare geografică a Regulamentului, în sensul că normele de competenţă prevăzute au o aplicare directă şi universală din perspectiva autorităţilor competente din cadrul statelor membre ale Uniunii Europene. Aşa fiind, aceste norme se aplică şi în situaţia în care cererea privind obligaţiile de întreţinere are legătură cu un stat terţ, inclusiv un stat terţ care este stat contractant la Convenţia de la Haga privind pensia de întreţinere în străinătate pentru copii şi alţi membri ai familiei, încheiată la 23 noiembrie 2007, aprobată în numele Uniunii Europene prin Decizia Consiliului 2011/432/UE din 9 iunie 2011, dar care nu este stat membru al Uniunii Europene;
  • domeniul de aplicare temporală a regulamentului. Începând cu data de 18 iunie 2011, Regulamentul este aplicabil între statele Uniunii Europene, cu precizarea din art. 75 alin. 1, potrivit căreia această dată produce efecte juridice numai pentru acţiunile judiciare, tranzacţiile judiciare aprobate şi încheiate ori actelor autentice întocmite ulterior datei de punere în aplicarea regulamentului. Regulamentul se aplică hotărârilor judecătoreşti pronunţate înainte de 18 iunie 2011, indiferent de statul membru de origine, cu precizarea că, pentru acestea, procedura de exequatur nu a fost suprimată.

După această verificare, instanţele judecătoreşti sesizate îşi stabilesc competenţa în baza normelor de competenţă directă, consacrate de art. 3-8 din Regulament.

(Sursa: Ghid drept international privat în domeniul dreptul familiei, p. 13-16).

Categorii
Fără categorie

AUTORITATEA PĂRINTEASCĂ.COMPETENŢA JURISDICŢIONALĂ DE DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT.

A. Nu există o cerere de divorţ pe rolul instanţelor judecătoreşti dintr-un stat membru.Competenţa instanţele judecătoreşti dintr-un stat membru în soluţionarea cererilor care au obiect orice problemă privind autoritatea părintească, aşa cum acestea sunt enumerate în art. 1 alin. 2 din Regulamentul (CE) nr. 2201/20032 , se stabileşte prin aplicarea următoarelor norme:

  1. Norma de competenţă generală bazată pe reşedinţa obişnuită a copilului pe teritoriul unui stat membru, în momentul în care a fost sesizată instanţa (art. 8).Reşedinţa obişnuită acopilului corespunde cu locul care reflectă un anumit grad de integrare a copilului într-un mediu familial şi social, instanţei naţionale revenindu-i misiunea de a stabili unde se află această reşedinţă obişnuită a copilului, ţinând cont de toate circumstanţele specifice speţei. Regula reşedinţei obişnuite a copilului este întărită şi de dispoziţiile art. 10, care reglementează competenţa în cazul deplasării ori reţinerii ilicite a unui copil, în sensul că instanţele din statul membru în care copilul îşi are reşedinţa obişnuită, imediat înainte de răpirea transfrontalieră, îşi păstrează competenţa până când copilul dobândeşte o reşedinţă obişnuită într-un alt stat membru şi au fost îndeplinite anumite condiţii suplimentare, şi anume: – orice persoană, instituţie sau alt organism căreia i-a fost încredinţat copilul consimte la deplasarea sau reţinerea acestuia sau – copilul a locuit în acest stat membru o perioadă de cel puţin un an după ce persoana, instituţia sau orice alt organism căruia i s-a încredinţat copilul a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţă de locul în care se află copilul, până când copilul s-a integrat în noul său mediu şi până când a fost îndeplinită cel puţin una din următoarele condiţii: a) în termen de un an de când cel căruia i s-a încredinţat copilul a avut sau trebuia să aibă cunoştinţă de locul în care se afla copilul, nu a depus nicio cerere de înapoiere la autorităţile competente ale statului membru în care copilul a fost deplasat sau reţinut; b) a fost retrasă o cerere de înapoiere a copilului depusă de cel căruia i s-a încredinţat copilul şi nu s-a depus nicio altă nouă cerere în termen de un an prevăzut anterior; c) cauza soluţionată de o instanţă din statul membru în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită imediat înaintea deplasării sau reţinerii sale ilicite a fost închisă în condiţiile art. 11 alin. (7); d) hotărârea de încredințare care nu implică înapoierea copilului a fost pronunţată de instanţa judecătorească din statul membru în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită imediat înaintea deplasării sau reţinerii sale ilicite1 . Tot instanţele judecătoreşti de la vechea reşedinţă obişnuită a copilului rămân competente şi în cazul cererii de modificare a unei hotărâri privind dreptul la vizită pronunţată de instanţa din statul de reşedinţă obişnuită a copilului, înainte de mutarea acestuia, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii prevăzute de art. 9, şi anume: – să fie o deplasare legală a copilului dintr-un stat membru într-un alt stat membru; – sesizarea instanţei să se facă înainte de împlinirea termenului de 3 luni de la data mutării legale a copilului; – titularul dreptului la vizită să continue să locuiască în mod obişnuit în acest stat; – titularul dreptului la vizită să nu fi acceptat competenţa instanţelor judecătoreşti din statul membru în care copilul are noua reşedinţă obişnuită.
  2. Normele privind prorogarea de competenţă prin care se favorizează o soluţie consensuală (art. 12 alin. 3).

Pentru ca instanţele dintr-un stat membru să devină competente, trebuie să fie îndeplinite cumulative următoarele condiţii:

a) copilul are o legătură strânsă cu acel stat deoarece: – copilul este cetățean al acelui stat; – unul dintre titularii răspunderii părinteștiîși are reședința obișnuită în acel stat.

b) la data sesizării instanţei, părţile au acceptat, în mod expres sau în orice alt mod neechivoc, competenţa

c) competenţa instanţei este în interesul superior al copilului.

III. Normele privind transferul de competenţă de la o instanţă judecătorească sesizată dintr-un stat membru la o instanţă a unui alt stat membru cu care copilul are o legătură specială, considerată că ar fi, prin prisma interesului superior al copilului, mai bine plasată pentru a soluţiona cauza sau o parte a acesteia (art. 15). Într-o asemenea situaţie, instanţa sesizată are la îndemână una din următoarele soluţii: a) suspendă procedura şi invită părţile ca, într-un anumit termen convenit, să depună o cerere la instanţa judecătorească din acest alt stat membru. Potrivit art. 15 alin. (4) din Regulament, dacă instanţa din celălalt stat membru nu este sesizată în termenul prevăzut de hotărârea judecătorească, instanţa sesizată iniţial continuă să-şi exercite competenţa în conformitate cu art. 8-14 din Regulament; b) solicită instanţei judecătoreşti din celălalt statul membru să-şi exercite competenţa în termen de şase săptămâni de la data sesizării acesteia2 . Prima instanţa îşi declină competenţa către instanţa judecătorească din statul cu care copilul are o legătură specială, şi care, la rândul ei, îşi verifică competenţa. Dacă această instanţă nu se declară competentă, prima instanţă sesizată continuă să-şi exercită competenţa în conformitate cu art. 8 – 14 din Regulament. Dacă declinarea este acceptată, instanţa iniţial sesizată se declară necompetentă. IV. Competenţa este determinată de simpla prezenţă a copilului într-un stat membru în următoarele situaţii (art.13): – dacă reşedinţa obişnuită a copilului nu poate fi identificată şi competenţa nu poate fi stabilită în baza art. 12; – copilul are statut de refugiat sau a fost deplasat internaţional, ca urmare a tulburărilor majore din ţara sa. V. Dacă nicio instanţă judecătorească nu este competentă în temeiul art. 8-13 din- Regulament, competenţa este dată de dreptul statului membru (competenţă reziduală art. 14). B. Există o cerere de divorţ pe rolul unei instanţe dintr-un stat membru.regula generală, reşedinţa obişnuită a copilului pe teritoriul unui stat membru; – în cazul în care copilul îşi are reşedinţa obişnuită într-un stat terţ, competenţa poate să aparţină instanţelor judecătoreşti ale unui stat membru dacă părinţii au acceptat în mod expres competenţa şi aceasta este în interesul superior al copilului (art. 12); – în cazul în care părinţii nu sunt de acord, posibilitatea de a introduce o acţiune în faţa instanţei dintr-un stat membru cu privire la un copil care îşi are reşedinţa obişnuită în afara Uniunii depinde, în temeiul competenţei reziduale, de legislaţia naţională a fiecărui stat membru (art. 14); – pentru toate celelalte situaţii, între statele semnatare, se aplică prevederile Convenţiei de la Haga din 1996 (art. 61 lit. a din Regulament). (Ghid de drept internațional privat în materia dreptului familiei, p. 9-13).